Ilie Rosu – un maratonist prin si pentru viata

Ilie Rosu la maratonul de la Atena

In urma cu cativa ani, urma sa fac o vizita la cabana Himalaya de pe Valea Glajeriei de langa Rasnov. Proprietarul cabanei ma rugase, daca mai am loc in masina, sa-l aduc si pe Iliuta, un vechi prieten de-al sau. Cum loc in masina era destul, l-am luat si pe misteriosul Iliuta.

Pe drum aveam sa inteleg ca acest om este un adevarat luptator. Ilie Rosu isi propusese sa alerge maratonul de la Atena. Pentru unii, acest lucru nu e ceva deosebit, dar pentru altii, DA. Ilie Rosu avea 48 de ani, un vis neimplinit, si multe antrenamente nefacute. Alerga din Valea Glajeriei pana in Poiana Brasov si inapoi.

Mi-am zis ca trebuie sa fac ceva sa-l ajut pe acest om.  Sunt fost sportiv, si stiu ca inseamna foarte mult sustinerea pe care o primesti, indiferent de natura acesteia. Are foarte multe lucruri de transmis, si e pacat sa nu-l ajut. Am luat domeniu, am facut un blog, si Iliuta a inceput sa impartaseasca cu toata lumea experientele sale. Blogul sau strange acum din ce in ce mai multi cititori, iar acest lucru nu face decat sa ma bucure. Incerc sa-l ajut cum pot pentru a transmite mai departe mesajele sale.

Incetul cu incetul, Iliuta nu numai ca si-a indeplinit visul, dar are acum foarte multe maratoane in palmares. A obtinut chiar si timpul necesar pentru inscrierea la maratonul de la Boston (3h 30′). Este un lucru extraordinar pentru un om care in urma cu 2 – 3 ani doar visa la asa ceva. La fiecare maraton, spre finalul cursei, alearga cu drapelul tarii in mana. I se citeste pe fata de fiecare data bucuria de a reprezenta Romania peste hotare.

Foto Ilie Rosu (sursa: alerg.wordpress.com)

Iata-l acum pe visatorul Iliuta, inscris la maratonul de la Roma. De data aceasta va face un lucru extraordinar; va alerga tot maratonul cu drapelele Romaniei si al Italiei in maini. Iata ca sunt multe metode de a lupta impotriva discriminarii.

Din diferite motive, romanii pleaca la munca in Italia. Unii pleaca pentru a-si creste copiii ramasi in Romania, altii se stabilesc definitiv acolo. Nu este usor sa o iei de la capat, mai ales cand tara pe care ai ales-o te eticheteaza, de cele mai multe ori gresit, si te asupreste pentru “pacatele” altora.

Iliuta scrie foarte frumos pe blogul sau:

Nu pot face prea multe pentru voi. Pot doar atat, sa va dedic acest maraton, sa ma gandesc la cei care suferiti, sperand ca va veti recapata increderea, bucurandu-ma insa atunci cand voi auzi incurajarile voastre de pe margine, asteptand de la voi energizantul acela, cel mai puternic “gel”, care intotdeauna ne ridica moralul in cursa, cuvintele dragi noua tuturor romanilor, hai Romania!  Sunt in lumea asta o gramada de munci la fel de grele, ca munca voastra, printre ele fiind si maratonul, o cursa in care alergi continuu timp de 3-4 ore, pana la epuizare totala. Trebuie sa continuam , speranta moare intotdeauna ultima, nu trebuie in nici un chip sa abandonam.
Romani, va doresc sa fiti fericiti, oriunde v-ati afla, sa zambiti zilnic, asa cum imi place  mie  sa zambesc, cand trec linia de sosire intr-o cursa de maraton!
Iar pe final un indemn,  atat pentru romani, cat si pentru italieni:  Respecta si  vei fi respectat!

“Nu stiu altii cum sunt…” dar cand vad oameni de genul lui Ilie Rosu, cu tot respectul imi plec capul in fata lor.

Ok, sistemul romanesc nu este tocmai bun, dar avem o tara foarte frumoasa. Fiecare dintre noi trebuie sa ducem cu mandrie numele tarii mai departe, si sa luptam cum putem impotriva discriminarii.

Tu cum lupti impotriva discriminarii?